marți, 7 octombrie 2014

legendă





pe bancheta din spate a mașinii 
ulise rupe coceni pe genunchii lui vânjoși.
seva, spune el, stă în ciocul florii nemișcate.
peste apa tăcută podul trece fluierând,
absent ca o lăcustă pe mare,
visând cu ochii deschiși
la cana de vin beată, rezemată de piciorul lui.
mahalaua își suflecă nervii.
e trecut de miezul nopții.
vântul adie prin umbra mea elastică,
sângele nostru încearcă s-o țină drept spre casă,
unde o liniște adâncă se zvârcolește.
e frig,
să aruncăm în sobă cuvinte noduroase.


2 comentarii:

  1. Un discurs poetic care produce delicii subtile...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucura sa vad ca trezeste asemenea reverberatii. Multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere