joi, 5 decembrie 2013

exact aşa

un dinte de lapte
c-o dorinţă înfiptă în cap
aruncat peste o casă
nu s-a spart niciun geam
nu m-a certat mama
vrabia din mână visează
cu ciocul în pene
plânsu a coborât să se vadă cu râsu
doi ciorditori cu dureri de şale
o mamaie jefuită strigă:
dreptate, libertate şi puţină fraternitate
nu strică
dar nu mă plâng, spune ea
e ceva de râs, de ce râzi?
gavroche,
după ce treci de botul  bocancului
faci la stânga şi o ţii tot aşa...




şi inima sângerează












ce frumos se întinde peste noi Moartea
clipeşte des vinovată şi nevrotică
aşa trece
Viaţa
pe drumul spre mine o văd cum se pierde
în bluza ei roz, cu fustă pepită şi pantofii mamei
absentă ridică din umeri, vorbeşte singură
ar vrea să plângă, buza de jos îi tremură
îşi aduce aminte că e frumoasă şi merită trăită

sângele îi inundă obrajii
înoată prin zăpadă
Moartea după ea, moartă după ea
cu durerea de cot şi iarba fiarelor în dinţi
deschide orice viaţă ferecată
bate cuie pentru pofte
deapănă orice mosorel

mamă, de ce se mişcă stelele?
de ce mor oamenii?
de ce mor oamenii!
de ce mor oamenii...
Iubirea ne face cu ochiul
ea trebuie că ştie
deschide-ţi larg braţele
aşa vei afla




joi, 21 noiembrie 2013

la marginea zilei


o capră îmi mănâncă din palme
se uită la mine
mestecând flori mărunte de câmp
eu calc desculţă prin băltoace
îmi văd chipul şi sar
de pe un picior pe altul

vântul mă ia de gulerul brodat
mă duce cu el
capra-i tot mai mică
rumegă şi zâmbeşte pe un petic de iarbă
lângă o piatră crăpată în patru

oraşul din depărtare mă prinde
în pânza ţesută peste noapte
aş putea să mă-nvârt în jurul meu
încât să ţin cocorii pe loc

ce toamnă!
mă văd printr-o fereastră
stând cu capul în mâini
cum aş fixa pe un soclu uitarea
din care îmi ridic faţa

miercuri, 20 noiembrie 2013

lacrimile stau în genunchi

 

uneori adorm în cădere
aşa durerea se pierde undeva în pământ
cum iese aburul
printr-o fereastră deschisă,

iar tu
rostogoleşti în tine o picătură de sange
contaminata de fericire
are faţa prelungă a unui embrion
ce-ţi simte mişcările

îşi suge liniştit degetul
te caută peste tot
peste tot dă de tine
cu ochii închişi

sâmbătă, 19 octombrie 2013

pune degetul pe acest poem












e tot o rană,
e pescăruşul adormit lovind uşa zorilor –
şi nu fi necredincios
viaţa trece prin coapsa lui
amintindu-ţi cum te-ai născut
neîntrebat
ţipând fără glas ca un acrobat la trapez
dezechilibrat
prins in aripa serii