o capră îmi mănâncă din
palme
se uită la mine
mestecând flori mărunte
de câmp
eu calc desculţă prin
băltoace
îmi văd chipul şi sar
de pe un picior pe altul
vântul mă ia de gulerul
brodat
mă duce cu el
capra-i tot mai mică
rumegă şi zâmbeşte pe un
petic de iarbă
lângă o piatră crăpată în
patru
oraşul din depărtare mă
prinde
în pânza ţesută peste
noapte
aş putea să mă-nvârt în
jurul meu
încât să ţin cocorii pe
loc
ce toamnă!
mă văd printr-o fereastră
stând cu capul în mâini
cum aş fixa pe un soclu uitarea
din care îmi ridic faţa
