sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Astă-seară, 01 Noiembrie 2014, de la orele 19, la Institutul Blecher, voi citi poeme, în compania Norei Iuga și Adelinei Pascale


are sens





o stăncuță strigăeste!
câmpia despletită și desculță aleargă după noi. 
în ochii ei pustiul are cuib.
e o nebună, spui tu. 
pe mine mă vrea, spun eu.
ne-am ascuns după un ciulin cu gâtul golaș.
n-ai să știi
(zici asta cu un aer absent, privind fix în depărtare, 
un zâmbet amar, aproape imperceptibil îți scapă din colțul gurii.),
n-ai să știi.
(repeți asta apăsat, acum te uiți fix în ochii lui, îl tai cu privirea, îl diseci până te răcorești.)
de niciunde apare un cal costeliv. 
tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm.
urcă, spune, m-a trimis stăpânul.
al cui ești?
a lu făt-frumos
hai nu mai spune, al lui făt-frumos?
care? ăla din poveste?... dar care poveste?
unde e povestea, unde e povestea?
mă doare capul, m-am lovit de cotidian ca de-un asfalt dur.  
sau poate am picat în el ca într-o capcană.
așa cum pică o pară mălăiață în gura lui nătăfleață.
eu vreau să fiu gura lui nătăfleață.
vreau să fiu gura lui nătăfleață.
sunt gura lui nătăfleață.
sunt gura lui nătăfleață căzută în para mălăiață.
o stăncuță strigă: este!


marți, 7 octombrie 2014

legendă





pe bancheta din spate a mașinii 
ulise rupe coceni pe genunchii lui vânjoși.
seva, spune el, stă în ciocul florii nemișcate.
peste apa tăcută podul trece fluierând,
absent ca o lăcustă pe mare,
visând cu ochii deschiși
la cana de vin beată, rezemată de piciorul lui.
mahalaua își suflecă nervii.
e trecut de miezul nopții.
vântul adie prin umbra mea elastică,
sângele nostru încearcă s-o țină drept spre casă,
unde o liniște adâncă se zvârcolește.
e frig,
să aruncăm în sobă cuvinte noduroase.


luni, 6 octombrie 2014

la cote de himalaye





gâturile noastre escaladează dorințe
fericirea
ni se coșcovește
pielea îi crapă
i se smochinește carnea
ochii ei mulți ne privesc prin geamlâc
ca un copil îngrozit
care nu știe ce i se-ntâmplă
alergăm desculți în drum după căruțe
adunăm bălegar, îl amestecăm bine cu fân
și-o cârpim în fund
și, Doamne, câte muște de căcat
roiesc în jurul nostru!
din genunchi ne cresc flori de nu-mă-uita


luni, 25 august 2014

jos, la câmpie





străzile sunt bântuite, poartă cearcăne adânci
cochetă în faldurile mantiei sale
Dunărea își desface evantaiul
peste cerul pios aruncă ocheade ca o femeie bine dispusă
desculți, sub felinarele aprinse,
greierii își freacă picioarele deasupra soneriei de urgență
coasta ni se dezvelește, sălciile plâng răsucite de vânt
dimineață ne-am întors acasă
patul era un imens poem
în care ne-am aruncat osteniți


duminică, 24 august 2014

timp ridat





ne apasă pe pleoape
tăcerile înghețate cu nasurile lor roșii de bețive, cu boturile ascuțite
ascunse mereu în gulere de vulpi
toate încap în burta cerului
așteptam la marginea unui cuvânt decapitat cu mâinile la spate
ne-am ascuns sub iarbă
cuțitele ne latră sub limbă
noaptea moare lipită de zid
acum știm
apele care au dezertat fără să privească înapoi
au fost nevinovate