dacă din cosmos
cineva ne-ar surprinde
linia
frântă a paşilor
ar
rămâne uimit cât de mult aduce cu noi
desenul
ei complicat
iei de
pe jos pasărea învelită în aripi
pe ochii
ei stinşi omul de zăpadă şi-a pus o dorinţă
şi acum
stă în cap
vrea să
aibă mintea limpede până la sfârşit
pe o
stradă-nfundată se-aprind felinare
e jocul
în care
ne găsim întorcând faţa
liniştea
pictează la şevalet
din
vârful pensulei mă-ntind pe pânză încet
rămân
nemişcată. sunt vie şi nasc
lumina
plăpândă bate cu pumnii în carne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu