stau la
fereastra cuprinsă de spasmul tristeţii
şi
ascult cu atenţie vorbele celor din jur
nu
înţeleg decât ceea ce rămâne nespus
culcat
ca un opt în mine
porumbeii
aşteaptă la geam
mâna
întinsă din care cad fărâme de pâine
creanga
pentru care am lăsat geamul deschis
stă să
dea-n floare
nici ea
nu pricepe nimic
afară de
rugăciunea care trece prin mine
luându-mă
cu ea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu