se dedică poetului Constantin Virgil Bănescu
Poetul e în fața noastră și-așteaptă.
Noi
ne uităm prin el și ni se pare că vedem ceva,
Ca
o lumină deșirată într-un zid de mătase.
Și
luăm cuvintele lui și cu bucurie le aruncăm în sus
Și
așteptăm. Poetul le strânge între degete,
Împăturește
în jurul lor cerul,
Apropie
vârful țigării de soare și trage un fum.
Poetul
stă în fața noastră și-așteaptă.
Noi
ne uităm prin el și ni se pare că vedem ceva,
Ca
o lumină deșirată într-un zid de mătase.
Ne
căutăm de cer, și nu e același.
Nici
noi nu mai suntem aceiași
Când
ne salutăm în numele lui la plecare.
Și
când ieșim pe ușa îngustă, nu ne vine să credem.
În
fața noastră, în prag, poetul așteaptă
Să
trecem prin el, unul câte unul, ca prin noi înșine.
Poetul
e un început de lume.
Poetul
e un sfârșit de lume.
Poetul
e lumea neîncepută și nesfârșită,
Lovindu-ne
ca o veste de care nu știm
Dacă
să ne întristăm sau să ne bucurăm,
Știm
doar că în noaptea din noi răsar stele.
Târgoviște
30 Mai 2014
