la marginea zilei

o capră îmi mănâncă din palme

se uită la mine

mestecând flori mărunte de câmp

eu calc desculţă prin băltoace

îmi văd chipul şi sar

de pe un picior pe altul

vântul mă ia de gulerul brodat

mă duce cu el

capra-i tot mai mică

rumegă şi zâmbeşte pe un petic de iarbă

lângă o piatră crăpată în patru

oraşul din depărtare mă prinde

în pânza ţesută peste noapte

aş putea să mă-nvârt în jurul meu

încât să ţin cocorii pe loc

ce toamnă!

mă văd printr-o fereastră

stând cu capul în mâini

cum aş fixa pe un soclu uitarea

din care îmi ridic faţa