ce frumos se întinde peste noi Moartea
clipeşte des vinovată şi nevrotică
aşa trece
Viaţa
pe drumul spre mine o văd cum se pierde
în bluza ei roz, cu fustă pepită şi pantofii mamei
absentă ridică din umeri, vorbeşte singură
ar vrea să plângă, buza de jos îi tremură
îşi aduce aminte că e frumoasă şi merită trăită
sângele îi inundă obrajii
înoată prin zăpadă
Moartea după ea, moartă după ea
cu durerea de cot şi iarba fiarelor în dinţi
deschide orice viaţă ferecată
bate cuie pentru pofte
deapănă orice mosorel
mamă, de ce se mişcă stelele?
de ce mor oamenii?
de ce mor oamenii!
de ce mor oamenii...
Iubirea ne face cu ochiul
ea trebuie că ştie
deschide-ţi larg braţele
aşa vei afla
și moartea se înfioară de atâta iubire...
RăspundețiȘtergere