la
stinghia patului
un
purice sare în L
la
stinghia mea o tură
atât a
fost
ş’apoi o noapte pestriţă
gustul
genunchilor juliţi
pe limba
pământului
peste
care un şiret se dezleagă
din mers
aş
coborî să alăptez copilăria
şi primul
elan
ce
zboară întins
peste
respiraţia noastră ridicată pe vârfuri
gata să
vadă dincolo de noi
ca şi
cum ar mai putea fi ceva
ce
frumos coloram iubirea pe vremuri
îmi luasem culori Pelikan
„te iubesc”,
spuneam
naiv
viermele din mărul lui Adam
„şi eu”
atunci ţi-am strigat în gât
dar ce presiune sonică p
şi ce
viteză v de vibraţie
ecou nu
era
şi rana
din pulpă
uite-o
cum trece
ar putea
măcar să salute
şi-n
vara aceea a murit fudulă
pe
trecere de pietoni
a dat un
ciclist peste ea
să nu-ţi
pară rău
se mai
întâmplă
şi asta
face parte din viaţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu