COMUNICAT DE PRESĂ
SINAPSA - Festival Internaţional de Artă Creştină Românească
11 – 14 iulie 2013
Asociaţia Social-Culturală Suflet Transilvan, în
parteneriat cu Primăria Comunei Teliu, Protopopiatul Ortodox Săcele, Asociaţia
Sinapsa XXI şi Parohia Teliu-Vale, cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza –
Mitropolitul Ardealului, va organiza în perioada 11-14 iulie 2013 Festivalul
Internaţional de Artă Creştină Românească SINAPSA.
Festivalul vizează activarea legăturilor istorice
dintre românii din ţară şi comunităţile româneşti istorice din Basarabia,
Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ungaria şi Ucraina, prin cunoaşterea valorilor
comune de istorie, limbă, credinţă, tradiţii, folclor. Scopul proiectului este
organizarea unui Festival de artă creştină românească, la care vor participa
reprezentanţi din comunităţile istorice româneşti enumerate, dar şi invitaţi ai
Bisericii Ortodoxe Române, ai vieţii culturale din România, reprezentanţi ai
administraţiei locale şi de stat, reprezentanţi ai mass-media, precum şi un
mare număr de locuitori ai Regiunii Centru.
Plecând de la experienţa Asociatiei din primele trei
ediţii naţionale ale „Festivalului de artă creştină” organizate până în
prezent, Proiectul „SINAPSA - Festival Internaţional de Artă Creştină
Românească” urmăreşte o lărgire a grupurilor ţintă, diversificarea
activităţilor şi lărgirea ariei geografice de acoperire iniţială. Manifestarea
are ca punct de plecare identificarea unei probleme de mare importanţă pentru
formarea şi păstrarea conştiinţei şi identităţii româneşti: nevoia acută de
informaţii directe şi indirecte privind viata din comunităţile româneşti din
jurul României şi respectiv lipsa comunicării şi a legăturilor cu aceste
comunităţi.
În timpul perioadei comuniste, dar şi după 1989,
manualele de istorie au oferit informaţii vagi, insuficiente despre populaţia
românească din Basarabia, Ucraina, Macedonia, Bulgaria, Serbia, Ungaria. Generaţiile
educate în sistemul de învăţământ comunist, dar şi cele formate după 1989 până
în prezent, nu au o informatie suficientă, corectă, realistă şi concretă a
existentei românilor de dincolo de graniţele ţării, aceştia făcând parte din
ramuri istorice ale populaţiei româneşti, ramuri ce au avut un destin istoric
comun cu populaţia din teritoriul ţării noastre până târziu, după aşezarea
slavilor în Peninsula Balcanică, adică până în perioada cuprinsă între secolele
VI-X.
Legăturile dintre diferitele ramuri ale populaţiei
româneşti: daco-română la nord de Munţii Balcani, aromâni şi megleno-români la
sud de Munţii Balcani, istro-români în Peninsula Istria, au continuat şi după
această perioadă încă o mie de ani, după care au slăbit tot mai mult. În prezent,
aceste legături sunt ca şi inexistente. Această izolare a comunităţilor
istorice româneşti din afara graniţelor ţării va avea ca urmare pierderea
identităţii şi apartenenţei la neamul românesc, pe fondul ignorării, până la
abandon, dacă nu ne unim şi nu strângem rândurile întru neam şi credinţă. Luând
în considerare efectele negative ale lipsei de comunicare şi comuniune cu o
parte din propriul nostru neam, ajungem să fim părtaşi la limitarea propriei
noastre libertăţi şi identităţi ca neam. Nu putem fi cu adevărat integraţi în
Uniunea Europeană, ce doreşte unitate în diversitate, până nu avem bine
statornicită conştiinţa identităţii noastre naţionale. Trebuie să ne cunoaştem
istoria, ca realitate vie a existenţei întregului neam românesc, a celor trăitori
pe teritoriul României împreună cu fraţii din comunităţile istorice din afara
ţării. Unitatea neamului este o condiţie esenţială a unităţii de limbă, de
credinţă, de viaţă social-culturală, dar şi de împlinirea personalităţii
fiecărui român, doar astfel se poate face construirea viitorului neamului
nostru şi participarea la construcţia Europei unite.
Festivalul doreste să realizeze o punte de cunoaştere
şi re-cunoaştere a celor care sunt o singură familie: neamul românesc.
Prin activităţile propuse în acest proiect se
urmăreşte a se realiza un pas important în acoperirea lipsurilor actuale
privind imaginea propriei istorii, a propriului neam şi a adevăratului
patriotism.
Invitaţii, reprezentanţi ai comunităţilor istorice din
care fac parte, vor fi timp de mai multe zile într-un dialog continuu atât cu
fraţii lor români din Regiunea Centru, dar şi cu invitaţii din centrele
culturale importante din întreaga Romanie. Participantii vor fi alături în
timpul spectacolelor, şezătorilor, întâlnirilor cu reprezentanţi ai
comunităţilor locale, cu oameni de cultură din ţară, vor putea să îşi prezinte
opiniile la conferinţele de presă. Se va tipări un volum special şi se va
realiza un portal web, în care vor fi cuprinse materialele şi documentele
prezentate în timpul Festivalului.
Acest
festival cu participare internaţională se doreşte a deveni o tradiţie.
Între
participanţi: Pr. Protopop Boian Alexandrovici (Timoc), Pr. Viorel Cojocaru
(Basarabia), Pr. Protopop Dr. Sorin Şerban, Pr. Dr. Vasile Oltean, Daniela Şontică
(redactor şef la Ziarul Lumina), Dumitru Manolache (redactor la Ziarul Lumina),
Paul Aretzu, Ianula Gheorghe, Aurica Piha (Radio România Internaţional), Marius
Marian Şolea (Consilier la Ministerul Culturii şi Cultelor), Catia Maxim,
Florin Caragiu, Diana Caragiu, Anca Mizumschi, Dana Banu, Eugenia Ţarălungă,
Ştefan Ciobanu, Cristina Cîrnicianu, Silviu Marin, Florian Silişteanu, Eugen
Serea, Nicoleta Popa, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Adrian Munteanu,
Laurenţiu Ciprian Tudor, Daniel Drăgan, Virgil Borcan, Pr. Călin Sămărghitan,
Natalia Diaconescu, Pr. Costin Butnar.
SINAPSA
Festival Internaţional de Artă Creştină Românească
dedicat românilor de pretutindeni
desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS Părinte Laurenţiu,
Mitropolitul Ardealului
Programul
Festivalului: (11-14 iulie 2013)
Joi 11 iulie:
Teliu: primirea invitaţilor şi masa de seară.
Vineri 12 iulie:
0730-0800: Teliu: Masa de
dimineaţă.
0830-1000: Săcele: Participare
la Sfânta Liturghie la Biserica Sfinţii Arhangheli.
1000-1300: Deschiderea oficială.
Întâlnirea cu preoţii din Protopopiatul Săcele. Teme:
-
Prezentarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia, Valea Timocului,
Banatul Sârbesc, Macedonia.
-
Din memoriile originii neamului românesc.
-
Rolul Bisericii în realizarea comuniunii de credinţă, limbă şi tradiţie a
neamului românesc. Modalităţi concrete de întărire a comuniunii.
Lansare de carte: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi (Neofit Pustnicul),
Opere – vol 9, Ed. Platytera, Colecţia Isihasm, 2013.
1330-1430: Masa de prânz
1500-1700:
Braşov: Vizită la Muzeul Primei Şcoli Româneşti şi la Biserica Sfântul
Nicolae din Şcheii Braşovului. Întâlnire cu oameni de cultură din Braşov.
1700-1900:
Hărman: Muzeul etnografic Vatra Hărmanului – Expoziţie de artă populară,
şezătoare şi obicei popular.
1930-2000: Teliu: Masa de
seară.
2000-2130: Proiecţie de film.
Sâmbătă 13 iulie:
0800-0900: Masa de dimineaţă.
0900-0930: Teliu:
Parastas pentru pomenirea moşilor şi a strămoşilor.
0930-1300:
Conferinţe şi Seminarii. Chipuri de personalităţi duhovniceşti. Prezentarea
Sinaxarului Sfinţilor Români.
1300-1400: Masa de prânz.
1500-1600: Emisiune televizată.
1600-2000: Seară de muzică şi
poezie.
2000-2100: Masa de seară.
Duminică 14 iulie:
0900-1230:
Teliu: Participare la Sfânta Liturghie la Biserica Parohiei
Teliu-Vale. Moment poetic.
1230-1330: Masa de prânz.
1330-1700: Concluzii.
Festivitatea de închidere. Perspective de viitor.
1700-1900: Pelerinaj la
Mănăstirile Valea Mare şi Sita Buzăului din Judeţul Covasna.
1900-2000: Masa de seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu