bărăgan

 întotdeauna mi-au plăcut lucrurile limpezi

care ștrengărește te prind de mână

la colțul străzii și spun:

te poți vedea în mine și eu în tine

să ne facem inimile prag bun de șters picioarele plopilor

și-apoi să mușcăm pe rând dintr-o zi zemoasă

ce ni se prelinge pe bărbie și piept

ce sete, ce sete

în acel crac

ce lovea noaptea în burtă

de n-a mai putut să nască

ochiul cel de lângă grindă

lângă pasărea din tindă

lângă sâmburii din zi

ce-i scuipăm lângă pustii

la răscruce în câmpii

sub buricul cânepii

în delirul Dunării