când
ziua face cumpănă în poarta nopții
și luna
se dezbracă în picioare
să nu ne
dezlipim retina
sărutul
se întoarce mut
c-un suflu nou la colț de buză
acolo a
venit și muza
clătindu-și
ochii în albia în care
o pană
de artist face o plută
e ca
atunci...
ții
minte ?!
acel
canoe în lacrima sărată a meduzei
când
liniștea stătea în cot și ne privea
cum dăm
la ramă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu