recviem

pe uliţa asta, plouă mereu

mărunt şi tăcut

poeme fumate prea mult

tuberculoase zac pe caldarâm

mă ascund după timp ca un copil după fusta mamei

şi-mi despletesc cuvintele să văd cât de lungi mi-au crescut

pe-o sârmă, durerea își caută echilibrul

deasupră-i câţiva corbi ameţiţi cască plictisiţi

hei, le strig eu

e oarbă, surdă şi seacă

în ultimul timp am hrănit-o cu sonda

apoi a venit o lumină blândă care s-a prăbuşit peste cuvânt

şi cuvântul n-a fost al meu