din
piept iți cresc crini, îmi culc urechea pe ei
mama
îmi spune că trebuie să fiu pregătită, toți murim
și
ochii mei plouă după o lungă secetă
necuvântul
își înmoaie un deget în albia spusului
la
datul paginii
când
steaua mi se potcovește la mijloc și în
șa se ridică ancora
vânt
la pupă
țărm
printre
șipcile din gard, gâștele se uită lung
cine
ar fi crezut
poarta
aerului rămâne închisă
focul
a înghițit cheia
apa
s-a rupt în mine
pământul
se caută de viermi
nu
există decât înainte
și
nu te mai trage de poem, e pe măsura ta
ce
dacă ți se vede fundul?
de
sub unghie negrul vorbește
fără
șir
vom
strânge deșertul mai tare de gât
și
leii din savană ne vor mânca din palme
de
la balconul în stil baroc se-aude o voce
nu poți să-mi faci asta
fusta
mea în stil rococo
se
furlandisește într-o cracă abstractă
aș
vrea ca nisipul să nu-mi mai gâdile tălpile
asta
mă face să râd
pe
pervaz un scaiet deprimat
trage
pe nas o linie albă
am
ochiul format, țipă extaziat
și
freza bărzăunului cade: zdrang!
nu
spun că nu are dreptate, dar nu sunt pregătită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu