luni, 25 august 2014

jos, la câmpie





străzile sunt bântuite, poartă cearcăne adânci
cochetă în faldurile mantiei sale
Dunărea își desface evantaiul
peste cerul pios aruncă ocheade ca o femeie bine dispusă
desculți, sub felinarele aprinse,
greierii își freacă picioarele deasupra soneriei de urgență
coasta ni se dezvelește, sălciile plâng răsucite de vânt
dimineață ne-am întors acasă
patul era un imens poem
în care ne-am aruncat osteniți


duminică, 24 august 2014

timp ridat





ne apasă pe pleoape
tăcerile înghețate cu nasurile lor roșii de bețive, cu boturile ascuțite
ascunse mereu în gulere de vulpi
toate încap în burta cerului
așteptam la marginea unui cuvânt decapitat cu mâinile la spate
ne-am ascuns sub iarbă
cuțitele ne latră sub limbă
noaptea moare lipită de zid
acum știm
apele care au dezertat fără să privească înapoi
au fost nevinovate