joi, 31 iulie 2014

bărbierul din rahova





la barbă doi
și să nu te chelească prea tare
nici nu știu dacă trebuie să te tunzi
ai bani?
nu prea, am cumpărat o groază de chestii

Ciu  Li avea urechi perfecte, știa să asculte ca nimeni alta
îi plăceau liliputanii
nu putea să spună exact de ce
cred că i s-a declanșat în primăvara aceea
când unul din ăștia stătea pitit după cireșul japonez
era înflorit în partea dreaptă a verandei
fusese mâna arhitectului peisagist

pe genunchi își legăna fricile,
când adormeau le închidea în casă și pleca să colinde străzile
era război, ții minte?
ea îți căra ranița
într-o zi ai explodat, ai călcat pe o bombă artizanală
tocmai când spuneai că trebuie schimbat ceva esențial,
că lumea nu este nici bună, nici rea
la comisura gurii, zâmbetul stă chircit
nu mă părăsi!

te-a cam chelit! nu-i nimic.

îmi place aerul ăsta, jumătate fumé, jumătate olé
despre caravana circului nu vorbim acum


miercuri, 30 iulie 2014

terapie intensivă





aș vrea să prind viața de sfârc
și chiar dacă nu curge lapte
simplul gest de a sta culcată la pieptul ei
mă va liniști și mă va face să gânguresc fericită

moartea se joacă printre uluci

nu are aer, dați-i aer, nu respiră
ieșiți afară, nu aveți voie aici
aduceți trusa, intubați-l
acum e mai bine
putem coborî toate treptele
nu ne mai dor gleznele

lumea se uită pe vizor
nu ne recunoaște și nu ne dă drumul
vom înnopta departe în mica odaie

nu mă gândesc la nimic
doar coasta mi se rupe iar și iar
pierd calciu, ți-am spus?!
mă gândeam că nu contează


luni, 28 iulie 2014

fiul risipitor





coborau îngerii din cer
și-și ștergeau aripile de sternul meu
nările mele ascuțeau vertebra aerului
până când s-a făcut gorun
și ochiul mi-a devenit iarăși bun
privirea s-a dat jos din tun
bum-bum
bum-bum
inima se face scrum
un babuin face zoom
și calul bate în covată
ihaha, ce pingea!
cerul sare șotronul cu cheia după gât
tăticul nu-i acasă?
cum cine sunt?! sunt copilul, ăla rătăcitu
am o vizionare
am rezervat un loc cu verdeață și fără suspine